Au fost prinși cei care furau lalele de pe spațiile verzi din municipiul Târgoviște! Cristian Stan: Florile erau vândute unei florării din București
1 min read
Primarul Daniel Cristian Stan a transmis miercuri că cei care furau lalele de pe spațiile verzi din municipiul Târgoviște au fost prinși. Edilul a precizat faptul că hoții luaă florile și le vindeau unei florării din Capitală. Pentru aceste fapte, indivizii s-au ales cu dosar penal pentru furt calificat.
„Nu-i așa că avem lalele frumoase în Târgoviște? Sau aveam.
Așa au considerat și 6 indivizi dintr-un oraș dâmbovițean situat pe drumul spre București care au început, de câteva zile, să „rărească” lalele de pe spațiile verzi din Târgoviște!
Până azi-noapte când, cu ajutorul sistemului de monitorizare video, au fost prinși în flagrant de către poliția locală și predați poliției municipale.
Au fost recuperate pe loc aproximativ 150 de fire avute asupra lor în momentul prinderii. Florile sustrase erau vândute unei florării din București.
S-au ales cu dosar penal pentru furt calificat și vor repara prejudiciul.
‼️ Aviz amatorilor”, a transmis Daniel Cristian Stan