Un bărbat din Târgoviște a primit aproape 6 ani de închisoare pentru că a condus un vehicul fără a deține permis de conducere
1 min read
Mandate de executare a unei pedepse privative de libertate, puse în aplicare de polițiști
Polițiștii din cadrul Secției 1 de Poliție Rurală Târgoviște au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, emis de Judecătoria Târgoviște, pe numele unui bărbat de de 41 de ani, din Bungetu.
Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse de doi ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de art. 336 din Codul Penal.
Totodată, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au pus în aplicare un alt mandat emis pe numele unui bărbat de 30 de ani, din localitate.
Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse de cinci ani și unsprezece luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 din Codul Penal.
Ambii bărbați au fost depuși la Penitenciarul Mărgineni.