Performanță de excepție! Elevii dâmbovițeni, printre cei mai buni din țară la concursul național „ȘTIU ȘI APLIC”
2 min read
Rezultate remarcabile pentru elevii dâmbovițeni, la etapa națională a Concursului „ȘTIU ȘI APLIC”, competiție devenită, de-a lungul anilor, unul dintre cele mai importante proiecte educaționale dedicate promovării securității și sănătății în muncă în rândul tinerilor.
Competiția s-a desfășurat în perioada 22–24 mai 2026, la Iași, reunind 350 de elevi și 175 de echipaje din 40 de județe ale țării, precum și din Republica Moldova. Etapa națională a fost organizată de Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Iași, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași, sub egida Ministerului Educației.
Timp de trei zile, participanții și-au testat atât cunoștințele teoretice, cât și abilitățile practice în domeniul securității și sănătății în muncă, prin probe care au presupus identificarea factorilor de risc și utilizarea corectă a echipamentelor individuale de protecție.
Județul Dâmbovița a fost reprezentat de echipajele câștigătoare ale fazei județene, iar rezultatele obținute au confirmat nivelul bun de pregătire al elevilor participanți.
Astfel, Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” a obținut locul al II-lea la categoria Teoretic – ciclu superior, Colegiul Național „Constantin Carabella” a obținut locul al III-lea la categoria Teoretic – ciclu inferior, iar Colegiul Economic „Ion Ghica” a primit Mențiunea I la categoria Tehnologic – ciclu superior. De asemenea, elevi ai Colegiului Economic „Ion Ghica” și ai Liceului „Voievodul Mircea” au fost recompensați cu premii speciale la categoriile Tehnologic inferior și Profesional.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița felicită elevii și cadrele didactice coordonatoare pentru rezultatele obținute și pentru implicarea constantă în promovarea unei culturi a prevenirii și responsabilității în domeniul securității și sănătății în muncă.
Concursul „ȘTIU ȘI APLIC” își propune să contribuie la formarea unor comportamente preventive încă din perioada școlii, oferindu-le tinerilor informații și deprinderi esențiale pentru viitoarea lor activitate profesională.