Accident grav pe DN 72A, la Dragomirești: femeie inconștientă, resuscitată la fața locului! Intervine elicopterul SMURD
1 min read
Un accident rutier grav s-a produs joi, în jurul orei 13:00, pe DN 72A, în localitatea Dragomirești, mobilizând de urgență mai multe echipaje de intervenție.
Potrivit ISU Dâmbovița, la fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Târgoviște cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o autospecială de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița.
La sosirea echipajelor, salvatorii au identificat o victimă de sex feminin, aflată în stare de inconștiență, pentru care au fost începute imediat manevrele de resuscitare. Din cauza gravității situației, a fost solicitat și elicopterul SMURD.
Ulterior, autoritățile au transmis că elicopterul SMURD a preluat victima și a transportat-o de urgență către spital. De asemenea, o a doua victimă, un bărbat, a fost transportată la spital de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița.
Pe durata intervenției, pompierii au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
Cazul rămâne în atenția autorităților, iar misiunea a fost una contracronometru pentru salvarea victimelor.