Aurelian Cotinescu (PNL) evocă personalitatea lui Ionel Brătianu, la 161 de ani de la naștere: „Zodia bună a României trebuie continuată”
2 min read
Astăzi se împlinesc 161 de ani de la nașterea lui Ionel I.C. Brătianu, personalitate politică de prim rang și unul dintre cei mai importanți lideri ai României moderne. Supranumit de Regele Ferdinand „Zodia bună a României”, Brătianu a rămas în istorie drept omul care a contribuit decisiv la înfăptuirea Marii Uniri și la modernizarea statului român, arată parlamentarul Aurelian Cotinescu
Deputatul PNL Aurelian Cotinescu a transmis un mesaj prin care a subliniat actualitatea viziunii lui Brătianu și nevoia de a continua pe drumul reformelor.
În perioada sa de conducere, Ionel Brătianu a promovat reforme fundamentale pentru consolidarea statului:
- Reforma agrară, prin care țăranilor ce luptaseră în Războiul de Întregire li s-au oferit pământuri;
- Constituția din 1923, care a pus bazele democrației interbelice și a creat cadrul pentru o societate mai echitabilă și mai stabilă.
Aceste măsuri au schimbat profund România, oferindu-i o direcție clară de dezvoltare și întărind valorile democratice.
Deputatul Aurelian Cotinescu a amintit că, la mai bine de un secol distanță, România are din nou nevoie de lideri cu viziune și curaj:
„Așa cum atunci Ionel Brătianu a înțeles că fără schimbări curajoase România nu poate progresa, la fel și astăzi este nevoie de reforme consistente, capabile să ofere țării perspective economice și administrative solide.”
Cotinescu a subliniat că moștenirea lui Brătianu obligă clasa politică actuală să inițieze schimbări curajoase, menite să păstreze România în „zodia bună” evocată de Regele Ferdinand.