Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște: România are nevoie de o schimbare
2 min read
Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, a transmis luni, într-un mesaj pe facebook, că România are nevoie de o schimbare la nivelul administrației prezidențiale.
Potrivit edilului, Marcel Ciolacu este cel care va aduce administrația prezidențială acolo unde îi este locul: printre români și în slujba lor.
„Mă cunoașteți prea bine, așa că pot vorbi foarte direct: sunt CRUCIALE alegerile care urmează pentru comunitățile locale, pentru Târgoviște, pentru Dâmbovița. Și vă rog să însușiți acest lucru, pentru că ne va ține pe toți activi și conștienți asupra unei realități: rezultatul acestor alegeri se răsfrânge (pozitiv ori nu) și asupra noastră. E atât de simplu. Eu reprezint un partid ale cărui performanțe guvernamentale sunt evidente. Dar, mai presus de asta, un partid care, la guvernare fiind, a sprijinit cu toată puterea dezvoltarea comunităților locale. Iar municipiul Târgoviște este un exemplu de căpătâi.
Dar n-a fost mereu așa, iar eu sunt un primar „pățit”: un guvern de dreapta a decis, vreme de doi ani, să nu sprijine cu niciun leu comunitatea locală, ba ne-a mai și luat bani din buget. A fost extrem de dificil atunci, din cauza obtuzității unor partide, care nu înțelegeau că războiul lor politic afectează viețile unor oameni. În fine, nu vreau să-mi mai amintesc acele vremuri și nici să le repetăm. E motivul pentru care sunt angrenat cu toată energia în aceasta campanie și voi face tot ce ține de mine să ducem mesajul corect către oameni. România are nevoie de o schimbare la nivelul administrației prezidențiale! Prea mult timp, cea mai înaltă funcție în stat a fost doar turnul de fildeș din care, în ultimii 20 de ani, doar politică pentru români și România nu s-a făcut. Îl votez la alegerile prezidențiale pe Marcel Ciolacu, cel care va aduce administrația prezidențială acolo unde îi este locul: printre români și în slujba lor”, a transmis Daniel Cristian Stan
CMF – 11240017